De câte ori câte un cunoscut spune despre mine că sunt sportiv, mă gândesc automat la baschet. Este sportul care îmi place cel mai mult – de fapt, este cea mai mare bucurie a mea în afara familiei, este starea de bine și încântare pe care cu greu o regăsesc în alt domeniu. De la 4 la 18 ani am practicat acest sport, iar antrenorii cu care am lucrat mi-au modelat viziunea asupra vieții.
Primul domn profesor cu care am practicat baschet a rămas, pentru toți cei care am avut norocul să îi fim elevi, un părinte. Nu, nu este niciun clișeu. Domnul profesor Milea Emilian a fost cu adevărat un părinte pentru foarte mulți dintre noi! Ne-a încurajat continuu, ne-a făcut să credem în noi, ne-a arătat întotdeauna, fără vorbe, ce înseamnă bunătatea și dragostea de oameni, ne-a dăruit „adidași” de piele în epoca „teneșilor de Drăgășani”, a mers la doctor cu cei care aveau nevoie, a făcut tot ce ar face un tată bun!
Din motive care s-au dovedit, în timp, a fi juste, am decis să nu continui baschetul după clasa a XII-a, deși câștigasem între timp două medalii naționale de argint și câteva titluri individuale.
Dar dorul de competiții, de atmosfera frățească și, în același timp, supercompetitivă dintre sportivi nu-mi dădea pace. Așa că am decis să concurez și la karate. Am avut șansa să câștig medalii naționale și mondiale, să întâlnesc maeștri legendari și genii complet anonime, dar trebuie să mărturisesc că, pentru mine, cel mai important „trofeu” rămâne diploma din 1983, obținută la un turneu de baschet desfășurat în Târgoviște.
Părinții mei erau cu mine, domnul Milea mi-a înmânat diploma, colegii de clasă și de echipă se bucurau sincer, cum doar copiii știu să se bucure, iar anii în care acel grup atât de frumos urma să se destrame erau tare departe.
CAMPIONATUL MONDIAL WTKA 2010
LOCUL I – KATA
CAMPIONATUL MONDIAL WTKA 2019
LOCUL I – KATA