Primul sărut

Nu al meu! Eu, din toată întâmplarea pe care urmează să v-o povestesc, m-am ales cu un catalog după cap! Ce să fac? Personaj tragic al literaturii române!

Să o luăm cu începutul. Într-o zi, pe la începutul clasei a VIII-a, ne-am trezit cu agitație mare între profesori, furie, indignare, tot felul de trăiri pustiitoare! Cică un anume elev de la noi din clasă – nu-i dau numele, nu pentru că aș vrea să-l protejez, ci pentru că a fost și a rămas singurul coleg pe care nu l-am suferit niciodată, fiind extrem de răsfățat și având chestii la care noi nici nu visam pe atunci, gen blugi, minge de piele pe care doar ne-o arăta și apoi se juca singur, o imensă și variată gamă de ciungă (în traducere pentru cei ce nu au prins acele timpuri – chewing gum); plus că avea nu știu ce pile avea și purta părul puțin mai mare.

Așa, deci ăsta – să-i zicem Hogea – cică o sărutase pe una dintr-a șaptea. Pe ea o protejez, de asta nu-i dau numele! Era o fată cuminte, de fapt, și acum este o femeie extrem de serioasă. Așadar, Hogică o sărutase pe colega noastră mai mică, fapt nemaiauzit în școală pe atunci, logic! Și dăduse peste ei taman doamna dirigintă. Indignată peste poate, după ce am înțeles că i-a plesnit bine de tot pe cei doi și i-a dus în cancelarie să-i mustruluiască și ceilalți profesori, și-a vărsat nervii pe noi.

Dumneaei era un om foarte bun și decent, dar, dintr-un motiv pe care atunci nu l-am înțeles, scena respectivă a înfuriat-o foarte tare.

În locul orei de română pe care o aveam în program, am făcut dirigenție.
Cincizeci de minute, doamna dirigintă ne-a explicat cât a putut de discret și în același timp de clar care sunt riscurile unui astfel de comportament la o vârstă atât de fragedă. Pe noi, deoarece eram „dobitoci”, mai mult ne amuza întâmplarea și parcă Hogea crescuse în ochii noștri. Dar să nu exagerăm! Tot enervant a rămas! Oricum, el nu era în clasă, fusese trimis acasă de urgență. Altă premieră pe atunci!

Întâmplarea făcea ca ora următoare să avem chiar dirigenție. Și atunci mi-a venit ideea luminată de a mai detensiona atmosfera cu o glumă. Foarte proastă! Dar asta s-a dovedit mai târziu. Cum știam că revine doamna dirigintă de la cancelarie, m-am așezat strategic, pe trei sferturi în spatele ușii deschise a clasei, astfel încât să mi se vadă doar jumătate din cap și spatele. Apoi m-am îmbrățișat singur foarte strâns și am început a-mi mișca mâinile pe spate de parcă ar fi fost ale altcuiva – ale unei fete, of course! – și dă-i tandrețuri! Starea de indignare în care era doamna dirigintă se pare că îi afectase în creier exact partea de care ține simțul umorului. N-a mai stat pe gânduri și, când a văzut ceea ce credea dumneaei că este scena altui sărut, m-a altoit peste sfeclă cu catalogul de mi-au trecut instantaneu și orice chef de glumă, și dorința de a trăi vreodată o dragoste abisală.

Dar de mers, a mers încercarea mea de a o înveseli pe doamna, la care țineam cu toții foarte mult. A râs nervos și m-a întrebat afectuos: „Ce faci, mă tâmpitule? Așa te-ai gândit tu acum să glumești!?” După care m-a sărutat părintește fix în locul în care începuse să se ivească un cucui înalt de 14 centimetri, roșu și pâlpâitor cum se vede în „documentarele” cu Tom și Jerry. Sau așa mi-l închipuiam eu. Oricum, departe nu a fost.

Mi-au povestit colegii care văzuseră totul în ansamblu că doamna a lovit cu avânt, pe doi pași, ca la baschet, și cu arma crimei ținută inițial mult în spate, pentru mai multă putere, ca o bâtă de baseball sau ca atunci când, în sfârșit, dimineața, vezi țânțarul care nu te-a lăsat să dormi toată noaptea. Era inimoasă, doamna dirigintă, ceea ce am simțit din toți rărunchii și atunci!

După această scenă care putea să mă lase infirm sentimental pe viață, culmea, parcă m-a prins îndrăgosteala oleacă! Gluma, sau poate calitatea de victimă după apriga torpilă în cap, m-a făcut o mini-vedetă, așa că, în pauză, o colegă drăguță foc, dar la care nu mă gândisem niciodată cu alte sentimente decât colegiale, a venit și m-a mângâiat pe cap să mă consoleze. Vă dați seama că, la vârsta aia, m-am topit total și definitiv!

Definitiv, definitiv, dar n-a ținut decât vreo săptămână. Nici nu mai știu cum s-a diluat acea simpatie reciprocă. Poate pentru că ea stătea cam la 5–6 blocuri mai departe decât mine, în cartier, și dragostea la distanță nu rezistă niciodată!

DAR!
Să nu credeți că eram total novice în ale amorului. Nici vorbă! Prima mea experiență erotică avusese loc cu 3 ani înainte, în clasa a V-a și, cu toată timiditatea mea de atunci și discreția actuală, țin să v-o povestesc. Mai ales că este vorba și de o domnișoară sau doamnă mult mai mare decât mine, de-a dreptul matură, ceea ce ar fi trebuit să aibă darul să îmi crească încrederea în forțele proprii la cote inimaginabile!

Să vedeți cum a fost! Eram la Geoagiu-Băi, în tabăra școlară anuală de înot. Eu, neștiind să înot pe atunci și având o teamă uriașă de apă, supravegheam buna desfășurare a cursurilor de pe mal. Dar tot doamna dirigintă, sărăcuța, crezând că mă descurc de minune în apă, dar oi fi leneș sau cine știe ce alt beteșug mental oi avea, m-a îmbrâncit în bazinul care avea cel puțin 10–15 metri mai mult decât Groapa Marianelor, după cum am intuit atunci între două infarcturi. Un pic parcă am apucat să văd printre bulboanele de apă și să mă orientez cam în ce parte este marginea piscinei, așa că am început să pedalez cu tot ce aveam la dispoziție într-acolo. Dădeam din mâini, din picioare, băgam apă pe-o ureche și o scoteam pe cealaltă pentru propulsie, strângeam tare din… toți mușchii, doar-doar oi scăpa cu viață!

Când m-am apropiat de liman, am zărit un corp solid, așa că m-am apucat cu nădejde de el. Solid rău nu era corpul respectiv, dar a ajutat. Era vorba despre sutienul unei înotătoare care stătea relaxată, cu brațele larg deschise și spatele rezemat de marginea piscinei. În încercarea mea de a-mi menține căile respiratorii deasupra apei, i-am smuls partea de sus a costumului de baie. A rămas săraca în „sufletu’” gol. Nu i-am văzut ochii, dar am simțit că era o persoană foarte bună, săritoare.

Dar vezi cum e în viață? Prima impresie este deseori înșelătoare. Ea a avut atunci două alegeri: să-și recupereze sutienul sau să mă pleznească pe mine. Din alegerea făcută rezultă fără echivoc că era un om rău. Ce să fac? Am zis „Bogdaproste” și pentru palmele pe care mi le-a administrat cu nădejde pe spinare, întrucât m-au ajutat țâșnesc din apă ca un pinguin, direct în fața ușii de ieșire/intrare în piscină. Și dus am fost!